confesiuni la doişpe noaptea

i.


îl iubesc
pe zmeul din hârtie
de care mǎ leagǎ
doar un fir de aţǎ
şi copilǎria mea departe de casǎ.

*

mǎ bucur de el
ca soarele
care primeşte fiecare nor
cu braţele deschise
în lumina lui.

*

poezia asta -
nu, nu cuvintele amǎrâte
pe care le citeşti tu acum -
Poezia
asta, care-mi bate în piept
certatǎ cu ritmul,

nu
încape
în
mine.

este.

îşi dǎ voie
sǎ existe
prin mine
când uit sǎ mǎ uit
pe unde merg
de atâta drag.



ii.

vreau.

*

vreau
o bucǎţicǎ
din ciocolata ei,

aş urla

pânǎ se crapǎ cerul
într-un colţ, pe margine -

dar mami m-a învǎţat
cǎ nu-i elegant
sǎ înghit în sec -

nu mi se asorteazǎ cu
sufletul.

*

tac.

nodul în gât
merge cu o duşcǎ de ceai cald;
se înmoaie, alunecǎ ...

*

şi visez cu ochii deschişi:

se fǎcea cǎ era noapte.
pǎmântul nu mǎ mai vroia
sub aripa lui
rǎnitǎ.

tuna în mine. tuna dinspre cei pe care îi iubesc.
oricând, un fulger m-ar fi putut zdrobi
şi ar fi stors din mine
cenuşa.

se fǎcea
cǎ mi-era tare fricǎ;

nu existǎ legi contra fricii.

*

da, mǎi, mi-e poftǎ
de bucurii acidulate
cu multe euri,
de zbor împreunǎ
şi de el ...