imi esti alaturi
cum ii este cerul instelat lacului
iar in undele mele cele mai sincere
vad
ca nu am avut niciodata lumina proprie
si nici pasarile nu-mi zboara pe frunte -
ai fost mereu tu
tremurat
in vocea mea care crapa de zi -
nu-mi esti nici macar acoperis
si bratele tale nu-mi sunt acasa
nici macar cat un nor in care
se retrage soarele obosit.
asa sunt eu:
nu am decat
pleoapele tale
inchise strans
peste sufletul meu
sa nu ma vezi
mai mult decat este
absolut necesar.
No comments:
Post a Comment