cu atatea batraneti in spinare
si atatea morti atarnate de umerii mei,
mi-am dat voie in sfarsit sa adorm;
sa ma impac cu pleoapele
si sa iubesc
discret ca un cantec de leagan.
dar n-a fost sa fie
ramura de maslin
si n-a fost sa fiu -
am alergat inauntrul meu
sub plapuma
c-asa am fost eu mereu, transparenta
pana la indecenta,
inocenta pana la refuz.
*
tu esti cartea interzisa.
profetia autoimplinita.
trifoi cu patru foi
pierdut de un calator in desert.
asa ca eu ascult, ascult ca o fata cuminte
susurul raului din mine
de la izvor pana-n mare
chiar cand valurile ma sterg putin cate putin
ca pe o piatra prea mandra
si ma trezesc nisip
la picioarele tale, o bucata de hartie
pe care scrie albastru pe alb
ca m-am indragostit
iar eu nu mai pot sa fug sub plapuma,
nu mai pot sa inspir si expir numele tau
si sa ma mint
ca nu ma arde la picioare
diamantul asta ros de ape si incins de prea mult soare
care a fost candva sufletul meu.
*
oare as mai fi binevenita in inima ta
daca ai sti ca eu fumez iubire
pana mucul de tigara pe care mi l-ai imprumutat
se transforma in incendiu?
No comments:
Post a Comment