Să am loc să fiu
nici mai mult nici mai puţin decât sunt.
Creşte lumina în mine,
pe pielea mea de nori,
în jurul meu.
Mă constelez. Nouă.
Valuri de iubire
fiecare cu altă forţă şi alt albastru.
Nu trebuie să aştept picătura care va
sparge cerul în mii de lacrimi.
Ajung.
Un popas ca un oftat înflorit
se aşterne în mine. Mă odihnesc
în voci calde şi blânde.
Umbrele vor locui întotdeauna în puii de lumină
cum şi răsăritul se naşte de fiecare dată
dintr-un apus.
Pacea din tine a cântat în mine
şi pacea din mine are ecou în ochii tăi.
Încă un pas.
Nu de plumb, ci de pene
care simt orice cu o mică tresărire
de viaţă, de licăr, de sacru.
Îmi întind universul
ca o spinare de pisică
să fac loc în continuare
să fiu mai eu decât ieri.
No comments:
Post a Comment