pe limba ta vei muri.

oricine înveţi să fii

din buze, din piele de împrumut,

din copaci tatuaţi cu un gând

rănit, care n-a putut altfel

să zboare din cuib,

din guri de străini

sau săruturi de ocean -

tot în dialectul ponosit

al femeilor dinaintea ta

se povestesc serile

când era prea greu să îţi treci

braţele prin mâneca de lână

a pijamalei, capul prin bluză

şi, la graniţa dintre tine şi lume,

apa care niciodată nu te spală

de cine eşti tu în oase.

tot pe limba ta, muşchi puternic,

nefolosit, cu vocea atrofiată
pentru că n-ai ştiut ce să faci cu ea

în afară de a zgâria tocul uşii

spre inimile în care nu ai încăput,

numai în cuvintele ca un duş scoţian

pe care le-ai simţit în sânge

înainte de a le articula

îşi găsesc grai durerile care te lasă descreierat,

desacrat, despuiat.

cât trăieşti, te mai poţi naşte într-o mie de lumi

dar numai pe limba în care ai mers

de-a buşilea, nearticulat,

demascat

se moare.