Friday, November 8, 2019

prin viitor ca prin geam, opac


nimeni nu va şti
când îmi va muri ultima frunză
loială gravitaţiei.
mă voi face nevăzută
ca un fulg într-o troiană de zăpadă.
nimeni nu îmi va dărui ecou
să dăinuie din vocea mea
un vârf de cuvânt
cu care m-am ţinut de marginea vieţii
cât a avut sens şi încă puţin.

No comments:

Post a Comment