când nu ești orfan și ai o mie de mame
înflorești, plantă carnivoră
cu rădăcini adânci și destin anorexic!
mama căreia i-a fost abandonată
credința ta fără cercetări
și care ți-a primit cu brațele deschise corpul mic
de un an și trei luni și
patru sute cincizeci și șapte de dureri
fără cuvinte și cu picioare de vată,
mama care te-a învățat să mergi
și să fii iubită.
mamele care nu te-au cunoscut
dar ți-au imprumutat vocea lor
ca un steag al speranței necartografiate
și mai ales necucerite
când propria ta voce părea doar
răget sau zdreanță de șters pe jos.
mamele care ți-au zis că poți munți și vulcani
când tu buchisiseși din ochii altora
că nu poți nici o baltă.
mama care te-a ținut în brațe
când era frig în tine
și te credeai cea mai aprigă iarnă
pentru că încă nu înțelegeai
că meteorologii pot greși.
mama din tine, dâra de lumină
pe care o lasă prezența
unde mângâie trecutul cu talpa
trecând spre aici și acum.
mama din tine, fără copii din carne și oase,
dar cu atâta sclipire în ochi
pentru alți prunci ai singurătății!
dar doare iubirea sinceră
ca dracu'
când nu ești orfan și ai o mie de mame
în afară de femeia care te-a născut.
No comments:
Post a Comment