încet
tot mai încet
drumul de marmură pe care l-am iubit fără să ştiu
mă merge înapoi
tot mai încet
încet
mai dureros decât oprirea
şi mai nemilos decât lipsa de sens
este silaba pe care o cânt în clipa asta
alergând cu limba scoasă şi sudoarea curgându-i pe faţă
imediat în urma silabei pe care tocmai am cântat-o
înainte
mă prefac ritm veselie viaţă elastic acum care nu mă mai
termin
dar mă rup
mă rupe-n bucăţi
mozaicul din gunoaie colorate decupate în formă de stele
dăruiesc raze călătorilor de lângă mine
apun
şi cel mai dur ustură ideea că mâine
voi răsări
pe un drum în care voi fi şi mai puţin eu
şi voi vrea doar săcântsăcântsăcânt
să mă lichefiez
să uit
şi cântecul meu eretic nu va avea nici măcar
un ecou
No comments:
Post a Comment