ultimul întuneric

e o nostalgie acrișoară
când spui la revedere ultimului întuneric.
noaptea își pune în pungile de plâns de sub ochi
stelele și liniștea și fără să articuleze vreun cuvânt
pleacă
deși tu încă aproape nu știi
ce să faci cu toată lumina pe care ai descoperit-o
adânc în tine.

e o ironie a sorții
când crezi că te desparți de ultimul întuneric
tu, deal sprijinind soarele
care te scurgi picătură cu picătură de rouă
spre răsărit; tu care habar n-ai încă
ce beznă poți duce.