fervoare

cu incisivi de conștientizare
mușc vorace din mine
ca naufragiatul din naștere
care toată viața s-a hrănit doar
cu bule de apă sărată, iluzii
ce se sparg de malul abrupt.

unde mă doare mai tare, acolo
disec mai mult stânca bătrână
din care sunt plămădită.
unde mă spulber
de la cea mai ușoară briză, acolo
mă fac curent și îmi trag Ființa
de mâini și de picioare,
de secunde elastice
și de lacrimi care nu vor să iasă.

Vreau
să cuceresc oceanul
dintr-un miliard de priviri
din unghiuri oricât de diferite,
oricâte țipete de pescăruș mi-ar intra în ochii
deschiși larg cât brațele soarelui pe 21 iunie
și de oricâte ori mi-ar forța pieptul înecarea. Vreau

să mă arunc în calea valurilor
recunoscându-mi propria voce
între cioburile de curgere
și prea-plinul din care am venit
când încă mă mai credeam sufocare
și nimic altceva.

și la masa lichidă a tăcerii
ținându-mă cu unghiile de la picioare
de verticalitate,
în fiecare apus în care mă topesc
la datorie ca înghețata
în miezul de vitalitate al vipiei,
invit
Compasiunea.