infatuare

copila deghizată

se joacă de-a doctorul.

surâde în limba soarelui

şi foloseşte cuvinte prea mari

pentru gâtlejul ei

în care încă nu s-au înnodat

planete despădurite

sau măcar operaţii chirurgicale

pe cord deschis de grindină

reuşite.

copila urlă

când vrei să-i pui în braţe o carte

să trăiască viaţa pentru care

încă nu a avut timp.

îi curg mucii peste rănile deschise

ale celor care îi dăruiesc

încrederea ca pe un diamant

învelit în noroi uscat.

copila nu se spală niciodată pe lacrimi

de prejudecăţi

şi nici nu aude

cântecul de sirenă al morţii

de sub degetele ei lungi, subţiri, plictisite

pentru care ritmul vindecării

şi gama cromatică a prieteniei

sunt mofturi; big bangul, doar un zvon

atâta timp cât nu o îneacă praful stelar

din care sunt făcuţi oamenii

pe care insistă să îi repare

şi refuză să îi cunoască.