unui impostor care mi-a arătat cine sunt

tu, vindecător prin chinină,

alungi toate relele

şi tot ce este uman

prin puterea de convingere

a cristalelor de gheaţă

care îţi sunt ochi, ferestre

prin care se văd doar ziduri.

tu îmi arăţi ce înseamnă

să nu fii şi să continui totuşi să trăieşti.

să nu iubeşti şi să continui totuşi

să îţi întinzi mâinile ca nişte miriapode

către oamenii care suferă şi totuşi sunt.

din greaţa mea curgi

ca un râu izvorându-mi din stomacul noros

unde, pentru un moment, m-am confundat

cu tine.

încet, încep să văd

în ochii mei, sclipirea de foc

la care te poţi adăposti

şi îţi poţi aminti propriul nume

şi încep să mă observ şi pe mine,

labirint de flăcări ce te conduce

spre căldura interioară

pierdută demult sub straturi de chinină

şi întuneric orfan de propria lumină.