clasorul

viaţa mea este un clasor

în care păstrez câte un eufemism

pentru fiecare călătorie a focului vital

din inima ta într-a mea sau

dinspre inima mea înspre a ta,

trecând graniţe de lemn imaginar

ce îmi păreau de nereconstruit.

în poziţie drepţi, ţin clasorul la piept

şi îl apăr cu inima goală, expusă

la crivăţ şi averse de ninsoare.

aseară am lăsat focul sfâşiat, flăcări-

flăcări făcute ferfeniţă de fum

întinzându-se spre roşu, pe pragul inimii tale.

în poziţie de stâlp încordându-se din toate pietrele,

încremenit în clipa asta de fugă din sine şi din lume

agăţându-se cu un fir electric de cer -

îmi apăr timbrele de orice amprentă

a vreunui bun samaritean sau

a impulsului imprudent de a merge mai departe,

nu cumva să îşi piardă valoarea

vreuna din călătoriile trecute

în acel continent cald

de unde am fost exilată

pentru incendiere -