priveşti atent câte un obiect la întâmplare
şi, dintr-o dată, nu înţelegi cum şi de ce
a explodat la un moment dat o idee
de-a ajuns formă, s-a agăţat de trei dimensiuni
ca de nişte cârje şi de patru puncte cardinale
ca de nişte ţeluri. la ce i-o fi trebuit
ideii plămădite din nimic
tridimensionalitate?
- îţi întrebi ecoul
stânjenit, ca un elev de optsprezece ani
realizând pentru prima dată că este încă
repetent în clasa a doua.
tu, cerul
şi o piatră
sculptată în formă de amintire
de un artist care, nici el, nu a înţeles
de ce vrea să îşi nască ideile în această lume
a prafului şi a morţii şi a
umorului negru la câte un pahar cu vin alb.
No comments:
Post a Comment