ceva preţios

prinsă în gol
mă simt ca o aşchie
în rana deschisă
a pământului
care ţipă după oasele mele
cum ţipă un copil flămând
după mama
şi prea mic în spatele fustei
crede că nu mai există

de-a v-aţi ascunselea jucăm
în vid
un joc de popice fără popice
aruncăm bila abil
dar nu există perete
nu există limite
nu ricoşează
nimic
nici măcar
cel mai mic
minut
de
linişte

am prins ideea
găurii negre
între arătătorul şi degetul mare
al sufletului
ca între două foi de hârtie
atât de subţiri încât ţi-e milă să scrii pe ele
atât de subţiri încât ţi-e jenă să recunoşti că
vezi prin ele

te prind în gol
ca şi cum de asta mi-ar depinde viaţa
care înseamnă mai mult decât un pin
mai mult decât sunetul mic
al acului de pin care cade în noroi
te prind din gol
doar te rog ca de data asta
să cazi în sus-

la naiba cu gravitaţia şi cu bunul simţ!