din jurnalul unui călător clandestin

cu mâini de copil, am plantat vise
ale căror fructe nu mai vreau să le mănânc
până la cotor.
otrăvitoare, mă îmbie cu atâtea culori vii,
ţipă numele meu din lumea de dincolo
de porţile din fier ruginit ale morţii.
mă scol din cutia asta strâmtă, trec
prin scândurile de uitare ca prin unt.
vin.
mă îmbăt de chemarea viselor
pe care nu mi le amintesc,
dar am un cronometru în piept
ce mă obligă să le trăiesc
azi cu tine, mâine cu el,
răspoimâine meciul final
între ochii mei şi soare.
şi am picioare ce nu ştiu să tacă
chiar dacă-i numai un foşnet de ploaie
şi ecoul paşilor mei păcătoşi
de om fără umbră.
cu gura asta de bătrân, nu îmi mai sărut
visele coapte
la lumina voastră de supernovă
ascunsă în buzunarul secret
al genţii mele de voiaj
clandestin.