Sunday, June 8, 2014

cum îmbrăţişezi un vultur



înveţi să asculţi
nemişcat ca pământul.
pentru asta, e neapărat
să-ţi dezvolţi un simţ al văzului
ca nisipurile mişcătoare,
să te legeni cu vântul
şi să păcăleşti moartea molipsitoare
a celui din faţa ta.

nu ai voie sub nicio formă să zbori!
trebuie să te prefaci că înălţimea
nu înseamna nimic pentru tine.
ia-ţi gândul de la a îţi expune
diamantul tău de suflet, ascuţit şi preţios,
să ţi-l admire unul sau altul.
tu eşti de colecţie. aşa, viu, atins de pensula cerului.
nu da voie nimănui să te împăieze
nici cu puşca, nici cu promisiunea focului
şi nici cu o vorbă buna când eşti la capătul puterilor.

fii şi tu vultur.

gustă şi tu deşertul
ca să înţelegi cum e să simţi, pe rând,
fiecare fir de nisip al disperării.
aminteşte-ţi, tu trebuie să auzi fără să îţi ciuleşti urechile.
să laşi amprente fără să atingi.
dacă, totuşi, ai nevoie să atingi
vreun nor mai pufos în drumul tău -
pentru dumnezeu, nu care cumva să strănuţi,
îmbătat de iluzie.

atacul trebuie să fie precis
la miimea de secundă
sau poate şi mai mult, creează-ţi un fel de timp
prea mic să fi fost inventat
de cineva care se crede mare
stăpân al aerului.

muşcă. înfruptă-te cu carne vie,
bogată în momente magice şi proteine fără nume.
mestecă. ajungi într-un moment în care ştii, fără să studiezi,
cum să nu îţi mai cenzurezi pofta.
înghite binele şi există
ca şi cum nimic nu ar fi mai valoros pentru tine
decât clipa asta de vulnerabilitate în doi
când te arunci din rai fără regrete

ca să devii muritor şi să-ţi rişti viaţa
îmbrăţişând un vultur.

No comments:

Post a Comment