o lume într-un om

găsesc în tine
deşertul din mine,
un vid care s-a spălat pe mâini de iubire
cu prea multă migală
şi-acum se usucă la căldura durerii.

găsesc în tine
furtuna care smulge din rădăcini
brazii pe care-i aveam în suflet
dinainte de a mă naşte.

recunosc în tine
oglinda oglindind oglinzi,
un infinit de tu
cuibăriţi în spaima de moarte
a unei eternităţi de eu

ca şi cum
în ochii tăi aş fi fost
o ciocârlie mută,
o laudă de către noapte
a lunii (că nu străluceşte decât în gând).

ţi-am ţipat şoptit numele
de atâtea ori încât am răguşit
şi acum parcă tăcerea mea
este mai amară şi mai puţin hrănitoare
decât înainte
şi parcă de la tine am învăţat
de ce-i necesară caligrafia
cheii sol pe portativul liniştii
dintre doi oameni şi nicio inimă mai mult.
parcă de la tine am învăţat
cum ştiam dar n-aş fi înţeles înainte
care-i riscul să respir prea mult
şi ce se-ntâmplă dacă respir prea deloc.

în tine mi-am clădit acasă
cu miros de vin fiert şi scorţişoară
şi-n tine m-am îmbătat de blasfemii împotriva vieţii.
în tine m-am făcut apă: am călătorit până am ajuns
în acelaşi punct, cu o istorie mai lungă
şi puţin mai multe războaie civile
trăite decât pronunţate.