dosar penal pentru tanatofobie (despre anatomia unui jurnal)

îmi iau amprenta dentară a sufletului
cu cerneală, pe o foaie groasă de cuvânt
să rămână-n arhivele vieţii pe termen nedeterminat
dovada
a cât şi ce a muşcat inculpatul din feliile de ieri
comparat cu cât şi ce muşcă din chifla de astăzi
cu soare fiert
în lumină proprie, deşi poate nu ştie.
poate că domnul suflet
s-a obişnuit cu închisoarea, şi-o fi tatuat deja
un scorpion pe umărul drept şi poate
îşi imaginează chiar acum că orice urmă de binecuvântare
se datorează doar
îngerului care îl mângâie cu privirea
prin opacitatea lui mâine întinzându-se peste azi şi ieri
într-o îmbrăţişare de stele cu flori cu noi,
când, de fapt, îngerul îngenunchează cu oglinda-n spate,
rugându-se la reflecţie
să-i arate celui care nu se vedea pe sine
că mesagerul lui dumnezeu vine de fiecare dată beteag:
o aripă îi aparţine inculpatului
şi singura acuzaţie care i s-a adus vreodată este aceasta,
de a-şi fura propriul timp
sperând să păstreze eternitatea fiecărei clipe.