Thursday, April 25, 2013

delicatesă deshidratată



pentru un strop de tine
îmi ţin ochii larg deschişi
cu degetele gerului

şi uite-aşa uit
că mi s-a uscat fructul
şi chiar aşa îmi amintesc
dulceaţa dintr-o privire
rătăcită pe asfalt
a umbrei mele.

uneori, nu-i nevoie de crengi lungi
ca să îmbrăţişez cerul
şi nu-i nevoie să-mi fie sete de dumnezeu
ca să fiu iubită de curcubeul
ce se pictează din sine peste tabloul antic al norilor
după ce mi-a plouat torenţial
în cimitirul viselor pe care am fost prea obosită
să le visez.


No comments:

Post a Comment