tăcem.
fiecare cu nodul lui de lumină în gât.
mie îmi străluceşte omuşorul
în aşteptarea ta
pe asfaltul fierbinte al vieţii mele,
să alergăm împreună în picioarele goale
până ne dezlipim de noi înşine
şi devenim una cu soarele.
tu păstrezi în privire
licărirea dinaintea primului tunet
care, deşi departe, îşi află ecoul
în oasele tale
mici, între care mă adăpostesc
până când ne împrietenim amândoi
cu furtuna.
tăcem
şi parcă din liniştile noastre
iese un concert mai viu
decât din toate cuvintele tuturor limbilor
puse la un loc, transpirate
în pălăria unui magician, încercând din greu
să răsară, să zbiere, să clocotească
şi să se facă
o firimitură de dragoste pentru mierlele înfometate din noi.
No comments:
Post a Comment