vulcanul vomită pământul din care s-a născut
ca pe un prezervativ uzat, tocat
în bucăţi de piatră şi tocăniţă de vis pe jumătate digerată.
lava urlă la cer. decibelii
se răzvrătesc împotriva vântului
când pompei stă în loc
şi femeia care mătura într-o dimineaţă oarecare,
acum lustruieşte cu mătura sa toţi pantofii istoriei.
muntele taie cordonul ombilical
al pârâurilor care nu şi-au cerşit viaţa, ci sperau numai
să li se dea dezlegare la o lingură de moarte.
n-au avut norocul ăsta
şi inundaţia este alegere, nu destin.
iar eu, cu foc, încă încerc să sting apa
dar, tare mă tem, într-o zi cu ceaţă, voi realiza prea târziu
că am ars toate mările.
No comments:
Post a Comment