Saturday, March 16, 2013
origami
dragul meu Artist ambiţios,
tu încerci să mă îndoi
în forma mâinilor tale.
transpiri
şi, din transpiraţia ta,
îţi ţes în dar
o lacrimă
pe etamina cu ochi mic
a inimii mele.
dansezi cu timpul
şi nu-ţi dai seama
că eşti cu doi paşi înainte
în valsul ăsta al vindecării
(astăzi, de-a călcatul pe picioare).
oare
îşi mai găseşte locul
marşul meu funebru
în filmul tău
mut?
eu sunt o avalanşă de griuri
sufocată într-o pată neagră
de tempera
şi nu mă recunosc
în albul tău
ca de ochi care doare
de la prea multă zăpadă
aruncată-n silă, rece la întâmplare
de-amoru’ artei de a demonstra
că, da domne!, e iarnă.
mă modelezi
pe mine din hârtie
după mâinile tale ca marea
şi mă întreb:
cum a rămas
cu promisiunea
să mă înveţi meşteşugul simplu
de a mă îndoi şi dezdoi pe mine însămi
într-o formă nemaiinventată?
cu personalitate şi multă iubire,
Omul, nu capodopera.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment