Vine vremea celei de-a doua ierni
când totul trebuie să înmugurească
după sălbatica inimă
a grădinăresei.
Când nu mai e timp pe pământ
pentru înfrigurarea gheţii
ori pentru florile ei perfecţioniste,
te aşezi confortabil în tine.
Respiri soarele
uitat ca o pată încăpăţânată
într-un colţ din fiinţa ta pe care te-ai străduit
prea din greu şi prea mult să nu îl vezi.
Îţi înghiţi curajul ca pe o pastilă amară
şi expiri muzică.
Laşi să ţi se golească plămânii
de critici şi de aplauze.
Laşi să se limpezească oceanele în tine
şi devii aroma, culoarea, textura senină
pe care ţi-ai scris-o în măruntaie
de când te ştii,
de când nici nu înţelegeai
că ce îţi dictau alţii
e zumzet de tăceri fără conţinut.
Vine vremea celei de-a doua ierni -
te vei transforma, poate, într-un cireş înflorit
sau într-un val care umple clipa de viaţă
până la refuz, până te vei spulbera în picături rebele
de simfonie.
No comments:
Post a Comment