Să vopsesc toate zidurile cu poezie
până devin transparente.
Să îmi sparg inima
ca pe o puşculiţă, ca pe un caleidoscop,
să mă joc cu mărgelele colorate viu de empatie
şi să fac modele pe asfaltul răcoros,
să se simtă auzită toată lumea care nu îşi permite
să se rostească pe sine până la ultimul cuvânt
şi să îşi ceară dreptul din naştere
de albină care nu ştie ce gust are mierea.
Să construiesc turnul Babel în mine însămi,
semeţ, până în cerul gurii,
ca să înţeleg toate vocile care se ciocnesc
în trecutul meu, în prezentul lor
şi să nu mai fie nevoie de nicio cărămidă de neînţelegere
în jurul meu.
No comments:
Post a Comment