Faci valuri în corpul meu.
În muzeul mişcärii
de sub piele, îmi arăţi exponatele,
replicile unui cutremur de demult,
cicatrizat şi redeschis zi de zi.
Raze de nevoie emană din mine
ca fumul din vulcan. Fără destinatar.
Eu adormind în mine. În lumina din mine
se trezesc insulele îmbrăţişându-se
cu braţe de apă iubită de lună.
Faci valuri în corpul meu, să îmi simt
adâncimea.
Nu sunt o stâncă. Sunt viaţa care umple
ce a fost crater şi iad.
Curgeam şi m-am oprit
pentru o limbă de pământ
care m-a poreclit baltă.
Acum mă întind, îmi topesc oasele
în nisipul cald. Mâine dimineaţă
voi curge mai departe.
Faci valuri în corpul meu
şi fiecare celulă din mine îşi aminteşte:
curgere însemnă să plec.
Ca să fiu eu, lichidă, strălucirea răsăritului
şi joaca apusului, am nevoie
să plec din golful ăsta strâmt.
Mare sunt. Forţa mareelor mă mişcă
şi dacă nu mă întorc să lovesc cu spumă
o mână de orbi care nu mă văd.
No comments:
Post a Comment