Larghissimo

se înfruptă cobra
din carnea fericirii mele,
îmi împroașcă întuneric
pe pielea de sub ochi
să știe toți
unde am fost și cu ce m-am luptat
în fiecare noapte în care nu le-am auzit vocile.
limba ei bifurcată
dansează alb-negru
vals încetinit până la îngheț,
lacrimi care se nasc înainte de a le veni timpul,
lacrimi buruieni pe care niciun erbicid nu le stârpește,
amintiri cât picături care mi-au rămas în corp
și încă îmi mușcă obrajii de zâmbet
când vreau să fac stânga-mprejur
înapoi în iluzia siguranței.