doar despre vulcani.

despre curcubeiele

captive după gratiile din cuarţ ale eternităţii

nu sunt cuvinte de spus.

doar despre cenuşa

în care s-au îngropat popoare întregi

şi despre ţipetele care încercau să acopere

sunetul morţii

mai am o mână de poezie să scriu.

doar despre valurile de foc

care au reuşit să stingă ploaia

şi lacrimile a şapte generaţii

şi gâtlejul în care s-a oprit durerea

înainte să o mai poată expira cineva,

mai am o brumă de frig

să dârdâi -

poate, poate, iese o metaforă

în onoarea soldaţilor

şi îndrăgostiţilor

şi gânditorilor

care au căzut,

îngenuncheaţi de mofturile mamei terra.

despre puii de cristal

care s-au vindecat singuri

ca să poată creşte în continuare,

despre soarele invincibil

care a şoptit un zâmbet de lumină

deşi ştia că acesta se va sparge

în şapte culori, la fiecare furtună,

nu rămâne nimic de adăugat.

există muzică în tăcerea de după urlet.

ceva ce nu moare niciodată, pentru că nu s-a născut.

un haos de iubiri fără scop. o blasfemie

despre cum te poţi ridica

aşa, cu oasele arse până la suflet

şi cu lumină nouă acolo, în miezul zemos de viaţă

unde cândva ai crezut că ai doar un piept.