Saturday, December 31, 2016

calea curajului

contra curentului
înoată stânca

- în sfârşit -

se reflectă
 în ochii celor de pe mal
că orizontul o îmbrăţişează
oriunde s-ar găsi.

acum se încrede
în valuri. în plăci tectonice.
în trecutul care intră pe fereastra norilor
la fiecare răsărit, un cântec de pescăruş
ce seamănă întotdeauna cu cel de ieri,
iar fiecare apus parcă vine mai devreme
şi îndrăzneşte mai multă lumină.

*

mi-am pus lumina în cuvinte.

mi-am luat inima
în dinţii din spatele ceţii
şi nu s-a crăpat nici de data asta.

am lăsat mantia de viitor
să-mi cadă de pe umeri
şi am mers desculţă
pe plaja visurilor
transformându-le,
piatră înfrântă cu piatră înfrântă,
în realitate limpede
izvorâtă din adevărul
pe care l-am purtat în piept
ca pe o broşă de speranţă
aproape mereu.

*

stânca ştie să privească înapoi                    
până dincolo de furia vulcanilor,
puterea cu care au purtat-o pe umeri
toată viaţa ei de floare din piatră.

îi iubeşte cu marea şi cu zarea
pentru istorie
şi pentru pata de noroi cea mai colorată
de pe promisiunea lor încălcată.

stânca învaţă să sară
fără paraşuţă de cuvinte calde
direct în sânul mării
care a născut-o greşit.
scuipă ţărână pe nări
şi se face una cu trilioanele de picături.
provoacă focul din propriul gâtlej,
îl linguşeşte cu ţipetele ei tăcute.
îi permite să o stingă
şi
împreună ajung pe ringul de dans
al unui an trăit pe calea curajului
şi al poeziilor şterse
cu radiera rostirii.

*

iată-ne aici, acum,
un fel de potecă invers
din crengi de copac, licurici,
frunze vii şi flori presate.
picioare care au renunţat să zboare
şi, pe ultimul mililitru de oxigen, au învăţat
arta de a merge,

ştiinţa de a lăsa urme
şi zâmbetul ca de lună
al celor care păşesc pe ele
cât încă nu au renunţat
la ideaţii de iluminare
şi la tentative de zbor.


No comments:

Post a Comment