Friday, September 9, 2016

dinozaurul care citea în stele

înţelept, înaripat,
primise o scânteie
din focul stelelor
în ochi
şi, orbit
de mai multă strălucire
decât era pregătit,
a început să le citească pietrelor destinul
în amprentele zeilor.
a zburat primul şi a ţipat
că nu îi ajunge nimeni la gheare ...

numai carne, sânge şi os,
naivul de dinozaur
cititor analfabet în stele:
când a venit un meteorit,
neîmblânzitul expert
şi prejudecăţile lui
şi neamul lui
şi scânteia din ochii lui,
care era un nimic în inima universului,
au pierit.


No comments:

Post a Comment