pentru că nu se ţine parastas pentru cei care încă respiră

destinul negru în cerul gurii
cască.

astăzi ningea
în mintea mea -

să albească
toţi şi toate:

cântecul păsărilor
plecate,

locul unde ai fost
cel mai fericit
al cărui contur
s-a îmbolnăvit
de ceaţă
ca o acuarelă de amator

şi căldura miraculoasă
a mâinilor tale

pentru care
mă şterg din catastiful celor vii
cu o îmbrăţişare
ca o radieră.
spasm de cauciuc.

tabula rasa.

nici măcar o lumânare
să-mi pomenească numele

nu ştie unde, căci nu sunt moartă,
dar nici lumină nu se mai poate numi
aburul care încă-mi iese pe gură
din inerţie, din teamă şi din alb.