puii de coşmar

puii de coşmar
în şir indian
se bagă la somn abia spre amiază,
când îţi ştergi ochii de firimiturile de lacrimi
şi îţi croieşti pijamale noi
din cele câteva fire de păr
care ţi s-au sculat pe spinare azi noapte
şi, somnambule, au înotat în balta mică de sudoare
până la fruntea ta încreţită de uitare.

puii de coşmar
îţi fac piu-piu la ureche
în miezul liniştii, unde eşti fără apărare
şi nu-ţi mai aminteşti de ce
povestea asta în care răul învinge binele
nu-i adevărată,
cel puţin nu neapărat şi nu de fiecare dată.

puii de coşmar au speranţa de viaţă
măsurată-n minute lungi
şi-n picături elastice de ceaţă,
mor repede şi dor verde
ca nişte cai pe pereţii sufletului
după care eşti nevoit să alergi în continuare
până te trezeşti cu adevărat
şi reuşeşti să îţi scrii ţie însuţi
o poezie de soare,
cu alt final.

până la urmă, înainte de a cădea noaptea
şi de a face din nou ţăndări cerul,
tu afli zi după zi
tot mai sigur, tot mai alb pe negru,
că orfanilor puişori de coşmar
le este mai frică de tine decât ţie de ei.