sezonul despărţirilor

este sezonul despărţirilor
când copacii îşi cern frunzele
prin sita culorii
şi rămân goi, nuzi în frigul
lui împreună gerar de unul
singur
mai bine decât o primăvară
cu flori de gheaţă în loc de ghiocei.

pentru că merit viaţă,
adaug în calendar
al cincilea anotimp:
sezonul despărţirilor
când plouă cu lacrimi
să potolească setea pământului
înzăpezit în îmbrăţişarea
unui soare care i-a rămas mic
şi a uitat de ce obişnuia să strălucească.

sărbătoare mare în pieptul meu cucerit de spasme:
este sezonul despărţirilor!
acea lumină gri, obtuză
care mă obligă să văd cu adevărat
şi acel miros de moarte
care mă invită la un dans cu creşterea.

fac curăţenie generală
în casa sufletului -

deci nu veni cu mine astăzi,
nici mâine.
nici pe întuneric,
dar nici în lumină
nu te mai primesc
pe tine, crăiasa minciunii
sau pe tine, ginerele mării turbate
sau pe tine, poezie care ţi-ai dat
arama pe faţă abia in ultimul cuvânt al ultimului
vers.

vă scriu la revedere tuturor
pe acul meu de brad,
singurul verde
în acest sezon al despărţirilor.