cerneala

domnişoara albastră
ca cerul înainte de a
trage păsările de pe el
pătura nopţii

pune o firimitură din sine
în fiecare cuvânt

în fiecare virgulă
îşi lasă amprenta

pe fiecare pagină
moare câte puţin

domnişoarei albastre
care obişnuieşte să-şi
poarte uniforma
pe dos

îi vor fi sicriu
mii de poezii
împrăştiate în vânt

paşii ei
deveniţi muguri de linişte
înaintea călătorilor
prea obosiţi să-şi mai aducă aminte
că în miezul oricărei sărăcii

ei au amprente de dăruit