durerea unui ecou

strig
cuvintele tale
în formă de gâtlej dat prin răzătoarea ruginită a neputinţei.
mă sufoc
în ultima ta şoaptă
şi te sufoci
în prima mea respiraţie.
vibrăm împreună
eu dintr-un motiv verde, tu dintr-un motiv sângeriu. târziu
înţelegem umbrele
din tabloul luminii
şi mă dor punctele de suspensie
pe care nu le pot uni
în desenul jucăuş din cartea de colorat
viitoruri.

stric
cuvintele tale
cu sensul meu, cu realitatea ca o lămâie rasă
în salata de vieţi împletite, afumate,
vii -
pe care o poartă fiecare om în jurul inimii.
tu nu o mai suporţi, tu doar taci cu voce tare cuvintele tale fără sens
şi eu mă autoproclam sisif în ţara de nicăieri,
însă se vede treaba
că strig în locul tău
durere pură deşirată din cuvinte putrede.

jucăm telefonul fără fir:
chiar dacă se întâmplă să am în buzunarul vocabularului
mai mult decât tine,
tot să repet încercam. tot am greşit. tot am pierdut

numai că acest joc
niciodată nu se pierde singur.