artificii

îmi desenez viaţa
în praf de puşcă

de parcă fiecare
ceartă cu gravitaţia
mi-ar scurta aripile
cu câteva pene.

răstorn călimara inimă
de pătează tot caietul cerului
pentru c-aşa-s eu, născută năucă
din pântecul unui vis.

de fiecare dată când luna mă respinge
cu faţa ei de femeie bolnavă
şi de fiecare dată când dimineaţa
îmi dă o palmă la fund
şi de fiecare dată când mi se pare
că ţip pentru prima oară cu adevărat,

e semn că a venit timpul
să renasc.

îmi rescriu viaţa
întotdeauna
în cuvinte de foc.