Să mă prind cu două degete
de aţa balonului
atât de natural,
să îmi devină prelungire firească
a trupului,
o topire a durerii în alb,
să devin odată cu balonul
uşor, tot mai uşor,
să las în urmă seismele
şi furtunile
şi să îmi rămână pielea numai zbor,
să mă ia dincolo de tot ce nu este balonul,
să mai zăbovesc doar pe buzele de copil
care încă mai suflă bule colorate de săpun
şi să mă sparg într-un moment de răcoare
într-o zi de vară cu arşiţă,
să se termine poezia şi să fiu doar eu,
liniştea delicioasă rămasă pe limbă ...
No comments:
Post a Comment