Vreau să curg
ca luna din fluviu în mare,
topită de un val înalt,
descompusă în lumini,
să rămână doar un cântec
din mine.
Dar, asemeni lunii, sunt piatră
ruptă din mine
de-o altă piatră, hoinară,
nu de moliciunea hrănitoare, rotundă,
de care mi-e sete.
Stau de pază
să nu lovească întunericul prea tare
în moalele capului
pământul, bătrân corp căruia îi cad pădurile.
Curgerea vie în care aş fi vrut să pier
din iubirea mea se naşte.
Acolo unde eu nu ating decât cu o rază
înfloreşte mareea
dătătoare de dans şi de viaţă.
No comments:
Post a Comment