Am călcat în apele murdare ale propriului trecut,
m-am privit în acea oglindă
ca printr-un întuneric brusc
care face ochii să doară şi inima să vrea
să fugă din piept. Să vrea şi să stea şi să
constelaţie de adevăruri care nu se asortează
dar merg împreună.
Am trecut încet şi împreună
prin apele murdare ale trecutului meu singură.
Tu ai ieşit fără de pată. Eu am ieşit mai întreagă
decât când m-am născut deja decupată în formă de trebuie.
Acum te privesc printr-un cer mai senin.
Acum mă simt dincolo de carne,
o suflare de viaţă care continuă
şi devine propria melodie.
No comments:
Post a Comment