Concerto

una după alta
curg imaginile
una după chipul și
asemănarea celorlalte
bubuie
bisturiele taie cerul
pe partea moale
sub catifeaua neagră
carnea descompusă
gândurile
se târăsc în formă de viermi
ciugulesc somn
dar ar putea înghiți o balenă
râgâie valurile
căscând a plictis:
"dar tu ce credeai, milimetru de vibrație
ce ești? că dacă nu trăiești decât pe optime,
devii imun la moarte?"
nu le răspund. urlu
în șoaptă. imaginile ca picăturile
cad în ropot. tropăie cascada
puțind a eternitate
în timp ce eu aștept să
stea ploaia.