legătura

mă leagă de tine

lanţuri grele. fiecare rană, o za.

fiecare zâmbet, un clinchet sinistru

care mi s-a lipit în miezul urechii

unde se odihnea, înainte, echilibrul.

sunt invizibile fiarele

ce mă ţin prizonieră

în privirea ta nedezlipită de pielea mea

chiar şi în milisecunda

când culoarea din ochii ţi-a curs ca ceara topită

jupuindu-mă de vie. de încredere. ca pe o ceapă,

strat cu strat de durere, strat cu strat de

iubire al cărei nume l-am şters cu limba

de pe bocancii tuturor dicţionarelor.

sunt lichide şi dulci bijuteriile

ce mă înhamă la sania condusă de instinctul

feţei tale primordiale.

mă îmbăt de flăcările

pe care le neg şi le blestem în propriile capilare

că îmi ard din temelii teoriile despre viaţă

şi mă lasă doar moartă sau în ceaţă

şi nu mai găsesc drumul în labirintul ăsta dintre eu şi noneu.

am stins lumina în mine de frică să nu

mă vadă iar cineva, prin ferestrele larg deschise pe ploaie,

prea goală, aşa fără piele cum m-a lăsat

iubirea ta

ca războiul mondial

purtat până la uzură

în numele păcii.