când ții în minte că nu ești
nici măcar un punct -
asta este călătoria mea
pe marginea unui mugure
aproape gata să înflorească.
să taci
un țipăt
și să simți cum îți umblă
după perdelele trase ale ochilor,
în gâtlej, ca un ruj emoțional expirat
de care ți-e rușine dar nu vrei să pierzi tot
ce ai sacrificat pentru el.
să te plimbi în pantofi de hârtie
cu toc,
scriindu-ți cu propriul sânge
o amprentă. o voce. o moarte
ca să trăiești, în sfârșit,
să locuiască în tine
și țipătul, și sacrificiul,
și ne-punctul, și universul întreg -
fără ca vreodată să te mai
dețină.
No comments:
Post a Comment