Tuesday, September 23, 2014

Virgula


ce-i cu virgulele zilele astea?

*

ca şi cum cuvântul ar fi închis într-o cuşcă
să nu muşte de unde te doare mai rău,

dor
gratiile gâtlejului meu
ca un călău condamnat la muncă silnică.

nu vreau să dau cu sufletul tău de pereţi.
nu mai vreau nici să fiu din sticlă
şi să regresez în milioane de granule de nisip
la privirea ta de pisică blândă.

nu mai vreau să fiu o lacrimă mută.
sunt o lacrimă poliglotă!
sunt o lacrimă care te iubeşte
şi, pentru că te-am iubit, acum
curg dintr-un ochi care îşi poate distinge

propria culoare.

poate-i mai bine
albul absenţei, un ochi orb din moarte.

poate-i mai bine
decât să râd când îmi vine să plâng,
să tac când îmi vine să mor -

fetiţa cu chibrituri
degerată pe uliţa unei propoziţii
fără coadă şi fără cap
pentru că îşi aprindea chibriturile numai în gând

şi spunea nu doar în poezii
pe care apoi le ardea

la focul imaginaţiei.

dar parcă de fiecare dată
se găseşte un colţ de dumnezeu
să le amintească ochilor mei
exact ce nuanţă au
şi care le este locul de cinste în spectrul vizibil.

*

ce-i cu virgulele zilele astea?

you can't, give up!
you can't give up!

ca şi cum schimbarea unei vieţi
ar fi echivalentă cu
un punct greşit prea lung de o mână stângace
pe o foaie de hârtie.

*

cum se pune virgulă în suflet
când tot ce mai ştim
este răsărit şi apus?

în continentul braţelor noastre
încleştate unul într-altul
nu există
miazăzi sau miazănoapte.

No comments:

Post a Comment