umbre de zâmbet

ţi-a curs o dâră de iubire
pe bărbia vocii

şi tu nu o ştergi cu batista.
nici nu inviţi mai multe
bale de lumină
să-i ţină de urât.

tu îi dai voie să fie
în cameră cu noi,
în viaţă cu noi



iar mie mi-a rămas în gât
o îmbucătură mare de cântec ...

nu mă învineţesc
sau învinovăţesc,
nu mărturisesc că te iubesc
şi eu.

nici nu o scuip cât colo,
nici nu îi fac moftul
să îi dau drumul la zbor, să o
cânt -

eu îi dau voie să fie
prizonieră în mine
ca o floare presată
între paginile braţelor tale.




împreună tăcem cel mai melodios
Secretul
cunoscut de amândoi,
dar prea fotosensibil să fie lăsat liber să zburde
în soare.