sărbătoarea care se lasă aşteptată

mă sărbătoresc de ziua ta
ca un vin păstrat de prea mult timp
pentru o nuntă care nu va avea loc.

maturat într-un butoi de stejar,
am crescut în umbra frunzelor roşii
măturate cu anii
şi cu relaţiile nerezistente la apă.

au trecut peste unghiile mele
ierni ai căror ochi îngheţaţi
nu se pot zgâria.
au trecut prin venele mele
generaţii întregi de tu şi de eu
şi de dumnezei atei care ne priveau,
ne vedeau şi preferau să nu creadă în
noi.

mă sărbătoresc
ca pe un fruct zemos
în livada care îmi eşti.
ştiu să mă las savurată
numai când sunt ultima băutură
rămasă în stare lichidă,
un ocean de da şi numai de da
întinzându-mă în hamacul obrajilor tăi.