Tuesday, November 27, 2012

Rǎzvrǎtire

Era devreme când am ajuns la mine
cǎ am şi uitat când a fost.

Eram plantat în niciunde, nicicând, o ţintǎ la întâmplare
şi, dintr-o datǎ, m-am hotǎrât sǎ cresc.
Au ţâşnit ramuri din mine. Nu le puteam opri.
Acum eu sunt cel care ţintesc
miezul cel mai înalt al cerului.
Pe crengi îmi cresc frunze în formă de zâmbet
şi fructe crude încă de lumină care-mi aduc
la rădăcini mirarea şi lăcomia târâtoarelor
şi a zburătoarelor rupte din rădăcinile lor...
Şi cu toate că seva mi-e pe terminate,
la mai puţin de-un milimetru de riscul de uscare
continui să fiu stăpânul visului când depăşesc
petalele norilor sângerii răsărite din zâmbetul vântului
care vrea să mă smulgă din mine şi-mi plouă
de ciudă cu cântec de sirenă....

Şi mǎ-ndrept spre rai
fǎrǎ cheie, doar cu greutatea inimii mele în aur de gutui
drept mitǎ.
Fǎrǎ sǎ îmi uit pǎmântul mamǎ, refuz
sǎ mǎ mai înec în propria sevǎ.
Încep sǎ înot. Mai bine, sǎ zbor. Cel mai bine,
sunt!
Îmi înfloresc mugurii în faţa pǎsǎrilor migratoare
şi de-acum mǎ grǎbesc de-a dreptul,
împung curcubeul cu creştetul capului. Îl împing
mai sus, cât mai sus. Forţez ramele portretului propriu
şi îmi mǎresc lumea.








Colaborare cu Mihai Picioroagă

No comments:

Post a Comment