Mai mult decât anotimpuri

 

Lăsăm vânătăi pe pielea timpului, aniversări,

noduri în care ceva s-a schimbat iremediabil. 

În răcoarea matinală de toamnă,

corpul meu crede în valuri de siguranță 

care pleacă și se întorc ca frunzele arămii

foșnind sub un bocanc imaculat.

În răcoarea matinală de toamnă, 

corpul meu se crede înapoi în copilărie,

în cuibul brațelor voastre 

din care vom zbura împreună. 

Dar nispiul din clepsidră nu minte și nu se răzgândește 

și nu se lasă mângâiat de tabieturile mareelor.

Gravitația îmi rânjește răutăcios 

și își deschide dureros de încet brațele,

singurele care mă vor primi

până la capăt. 

Aniversări, pietre 

care mi-au lăsat moștenire garanția 

că totul se subțiază până la finețea firului de nisip

dacă lași suficienți ani și suficientă apă 

să curgă peste același loc. 

la fel de aproape ca respirația

 

ei nu știu cum e fără tine.

de-asta îți scriu cuvinte care îi sfâșie

pe cei care trăiesc cu absența ta.

în poezia corpului meu

e întuneric unde ar fi trebuit să fii tu

și să crești și să înflorești.

inspir. expir. te port în mine ca pe o umbră

chiar dacă acum este amiază 

și sub soarele mânios care mă amenință 

și pe mine,

puțini te văd.

 

Moment

 

Un moment de tăcere 

să deschidem toate ferestrele inimii

și să încapă absența ta în mine.

Un moment de tăcere 

să se curbeze timpul,

să fim fată în față 

cu oglinda anilor și a gândurilor 

între noi.

Un moment de tăcere 

să nu mă adun.

Să fiu din tine, 

să uit viitorul,

să nu îmi reproșez că nu am devenit și eu

o amintire

frumoasă. 

 

nevară

 

miroase a vară 

fără tine

miroase a contrast

miroase a familie

a viață care mi-a alunecat din corp

mai definitiv decât dacă aș fi murit

mă scald în singurătate 

ca și cum zbenguindu-mă în mare

valurile din ce în ce mai înalte și aspre

îmi mângâie capul părul nările 

plămânii mei fără tine 

mușchii în repaos total

miroase a transpirație 

într-un iunie fără picătură de soare

miroase a muzică iar

dar tot ce primesc e tăcere

mă lovește ceea ce a fost bucurie 

în plexul solar

iar și iar și iar și 

Amorțire

 

Trec orele pe lângă mine

ca localnicii din cel mai frumos loc de pe pământ.

Niciun răsărit nu merită scâncetul mușchilor

și căscatul cu gura deschisă ca și cum ar vrea

să se rupă și să tacà pentru totdeauna.

Lasă, copile interior,

nu-i neapărat să dormi și să sforăi. 

Pot trece orele, zilele, anii de agonie

pe lângă tine chiar dacă ai ochii deschiși.

O formalitate

până se îndură vreun zeu preistoric

și îți aprobă cererea

să te transformi într-o stea ...

O să îți șteargă povestea din cartea sfântă a durerii

și nu o să mai existe timp 

care să treacă ascuțit periculos de aproape de tine.

 

Soarta

 

curg

melci grăbiți

simt

fiecare milimetru

din cărarea de carne

una cu ploaia

primăvara 

este a lor

eternitatea

mai scurtă 

decât călătoria 

la care altcineva

i-a supus

pedeapsă

prea grea

și nedreaptă 

dacă vrei un acasă 

cară-ți-l singur

povară 

toată iubirea 

toată durerea

toată ființa fără voința 

de a fi

sare

în apa de ploaie

melci morți 

la fiecare pas

lacrimi uscate

dar vin generațiile 

viitoare

 

Ce pot găsi în muzică și ce am pierdut pentru totdeauna

 

Cântecele tale

mă ard pe gât 

Pastilă amară 

să treacă dorul

Cântecele tale

numai în vocea mea

Amintiri 

pe care vântul n-a reușit 

să le fure

complet

Atâtea fețe

a căror strălucire 

va rămâne 

uitată 

Atâtea note

pe care nu voi ști 

dacă le ating

vreodată