Wednesday, October 1, 2025

Mai mult decât anotimpuri

 
Lăsăm vânătăi pe pielea timpului, aniversări,
noduri în care ceva s-a schimbat iremediabil. 

În răcoarea matinală de toamnă,
corpul meu crede în valuri de siguranță 
care pleacă și se întorc ca frunzele arămii
foșnind sub un bocanc imaculat.
În răcoarea matinală de toamnă, 
corpul meu se crede înapoi în copilărie,
în cuibul brațelor voastre 
din care vom zbura împreună. 

Dar nispiul din clepsidră nu minte și nu se răzgândește 
și nu se lasă mângâiat de tabieturile mareelor.
Gravitația îmi rânjește răutăcios 
și își deschide dureros de încet brațele,
singurele care mă vor primi
până la capăt. 

Aniversări, pietre 
care mi-au lăsat moștenire garanția 
că totul se subțiază până la finețea firului de nisip
dacă lași suficienți ani și suficientă apă 
să curgă peste același loc. 

No comments:

Post a Comment