descoperire

 

simfonia 

trecuturilor

care n-au fost

îmi leagă 

coardele vocale

de cântecul lor

de sirenă 

mă târăște

prin praful stelar

și noroiul primordial

al ființei care sunt

dincolo de povești

și ies de acolo

atât de prezentă

atâtea mituri

jupuite de sub pielea mea 

încât celor 

care n-a trebuit decât să deschidă gura

și le-a ieșit în zbor ușor 

melodia 

în cor cu atâtea alte voci anonime

le par altceva

un fel de întuneric orbitor

de care s-au ferit toată viața

 

Clipe de Vindecare

 

Car 

ulciorul cu muzică 

proaspátă

direct din izvor -

simt în ea 

cum încă pulsează

valurile.

Sângele meu

în acorduri.

Pe suprafața cântecului,

după ce s-a liniștit și limpezit,

plutește.lumina soarelui de dimineață

transformând fiecare picătură în calea sa,

bucurând miezul de curgere

al zilei care nu vrea

să vină și să treacă ...

Cine știe ce beznă de lună nouă 

o așteaptă?

Dar aici și acum, în vibrația lichidă 

a melodiei,

nu mai contează nimic altceva.

 

Stele în ochi

 

Stele în ochi 

- nu e ce crezi -

doar că am încetat

să mă consider noapte

după alte fusuri orare

(acum mă cunosc pe numele adevărat 

de Lumină)

un steag în vânt

- nu ne desparte -

fiind propriul ţinut

eu şi tot ceea ce este firesc în mine

eul meu fără piele

îşi lasă adevărul purtat de aer către tine

- încredere

că îl vei prinde în inimă fertilă -

Stele în ochi

- în sfârşit

după o viaţă de căutări 

şi de poziţii nenaturale

şi de încercări de reparare -

mă iubesc sub privirea aurorei boreale

soarele are mai multe feţe

decât credeam

Invitație la blândețe în nuanțele de gri

E uşor să ierţi

ceea ce nu se va mai repeta niciodată -

rămâne doar lumina 

din tot ce ţi-a atârnat greu ca un soare gigant

în plămâni.

E lejer să ierţi

unghia lungă care nu se apropie nici cu un milimetru

de tablă, sunetul care rămâne doar

suspendat în tăcere

ca istoria când moare ultimul arbore centenar

care i-a stat martor.

E ca fiorul unei adieri de primăvară

să spui "te iubesc" unei umbre

şi ca o pană pictată pe plumb 

să te îndoieşti de cine eşti azi

trasând linii groase de cretă 

între tine şi omul de alături

când te mânjeşte cu umbra lui.

Dacă tot încerci

să îţi deschizi inima

să încapă în ea

mai multe nuanţe ale lui a fi,

poate vrei să te ierţi şi pe tine

când confunzi vremea cu clima

şi durerea absenţei cu cea a prezenţei.

Degustare de Claritate

 

te văd 

ca pe steaua 

din poezia preferată

te văd

în mine

raze care mă mângâie

din interior

foc care mă ceartă

de sub propria piele

dor 

ca un incendiu

care nu se stinge cu apă

ci cu un da din toată inima

da

chiar şi pentru nu

te văd

cum iubeşti

ca un râu puternic

croindu-şi drum printr-un labirint de bolovani

pe care nu ştii cine ţi i-a pus în drum

azi te văd cum iubeşti

ca mine

te văd cu ochii închişi

stea din constelaţia mea

sens ce aşteaptă

cuvântul care îmi stă prea răbdător

pe limbă

de-atâta amar de timp

oare tu mă vezi

văzându-te?

 

Ceața

 

Lumea m-ar vedea prin ceaţă.

Mi s-ar deforma conturul şi mişcările,

mi s-ar desprinde sinele de el însuşi,

mi s-ar ciocni stelele unele de altele

şi ceilalţi ar numi asta 

explozie, nu început

dacă şi-a ridica ochii către mine

din unghiul ascuţit 

care nu le dă lor dureri de cap.

Mi-ar zări lumina

şi ar numi-o moft.

Ar prinde o imagine fulgerătoare

a erupţiilor vulcanice din genunchii mei

sau a gheţarilor care mi se topesc în inimă

într-un ritm alarmant, şi m-ar asigura

că nu se întâmplă nimic.

Că halucinez când zbier de durerea

tuturor molimelor care au existat vreodată 

în fiinţa mea şi în jurul ei, întorcându-se.

Când mă simt asfinţit, mi-ar spune

că licăriri ca a mea se găsesc la tot pasul

şi nu se pot numi lumină

în adevăratul sens al cuvântului,

iar agonia alunecării e doar natura umană.

Când mă simt om, 

mi-ar spune că nu aşa se face,

că am greşit povestea, 

că sunt prea ţipătoare culoare în contratimp -

dacă m-ar - când mă vor

privi

dintr-un colţ de ochi 

blazat.

Să rămân singura 

care crede într-o poezie

pe care n-are nimeni chef să o

guste?

Ca să nu mă ia prin surprindere

acordurile false când îmi vor strivi carnea,

mă privesc acum prin ambele oglinzi.

Astăzi eu sunt cea care mă văd prin ceaţă.

 

Asul din mânecă

 

Sparg idei de oţel

despre ce înseamnă să fii om.

În dansul împlinirii,

dacă e ceva ce am reuşit

este să împing limitele coreografiei

până înapoi la miezul primar 

de melodie sălbatică din mine

creând paşi noi 

din cântecul muşchilor mei.

Să te ating 

fără refrenul la care te aşteptai. 

Dansul îmi devine zbor - 

nu mă leagă nimic

de ritualuri care nu au sens în oasele mele.

Găsesc suflete prietene care să simtă

chemarea luminii mele

fără artificii şi trucuri 

de magie care numai magie nu-i.

Stau aici cu inima mai senină ca niciodată 

şi braţele deschise a invitaţie

să iubim dansatoarea mai mult decât dansul.

 

cutremuri

 

(Ascultă poezia aici)

 

 

în întuneric

mă eşti

tu

cuvântul

căruia i-a venit

rândul

tai în carne vie

vulcan pe planeta albă

gheţarii din corpul meu 

se topesc

curge tot ce a fost

îngropat

prin mişcare

arde

învie

se rostogoleşte

în miezul de meditaţie din mine

iar

şi

iar

şi

iar

nu devine dar

este doar

despuiat de pretenţii

de creştere

vindecare

împoezire

singurul fapt

aici şi acum

întâlnirea dintre lavă şi gheaţă

între tu şi eu

sunetul contrastului

din cerc se iese

fiind pătrat

din cerc se iese

rupându-te

spărgându-te

din cerc se iese

oprindu-te

din cerc nu se iese

fiind cerc

în întuneric

îmi eşti

toată viaţa şi toată moartea

ca şi cum niciodată nu aş fi existat

în afara ta

şi totuşi

şi eu mă mişc

a lumină

în pântecul de groază

al întunericului

în luminăj

te sunt

şi pulsul tău se transformă

în muzică