Îmi străluceşte muzica
peste tot
pe sub piele,
se lasă auzită
ca un secret prost păstrat,
îmi curge muzica râu
pe sub pietre
iar şi iar, răbdătoare până le face nisip
şi liniştea de după devine mătăsoasă
şi eu mă trezesc transfornată
în pădure.
Timpul se dilată,
intră în el lumina lunii
şi îl strică, îi cresc timpului aripi
şi nu mai ştiu când,
dar îmi amintesc cu tot corpul de ce.
| |||
No comments:
Post a Comment